obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă verb tranzitivobrăzui
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. verb tranzitivobrăzui
obrăzuĭésc, V. obrezuĭesc. verb tranzitivobrăzuĭesc
obrezuĭésc v. tr. (vsl. obrĭezovati. V. retez 2). L. V. Circumcid. – Și obrăz- (după răzuĭesc saŭ obraz). verb tranzitivobrezuĭesc
obrăzuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obrăzuire | obrăzuirea |
plural | obrăzuiri | obrăzuirile | |
genitiv-dativ | singular | obrăzuiri | obrăzuirii |
plural | obrăzuiri | obrăzuirilor |