OBOROÁCĂ s. f. v. oboroc. substantiv femininoboroacă
oboroácă f., pl. e (d. [h]odorob supt [!] infl. luĭ oboroace, pl. luĭ oboroc). Nord. Oboroc (tîrnă) de nuĭelușe. substantiv femininoboroacă
oboroacă f. 1. oboroc: trei oboroace de grâu PANN; 2. fig. ceva mare cât o oboroacă: oboroaca asta de șlic AL. [V. oboroc]. substantiv femininoboroacă
oboroacă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | oboroacă | oboroaca |
plural | oboroace | oboroacele | |
genitiv-dativ | singular | oboroace | oboroacei |
plural | oboroace | oboroacelor |