www.ReduPedia.ro
Definitie obor - ce inseamna obor - Dex Online
Alege sensul dorit: obor - substantiv neutru obor - verb tranzitiv

obor definitie

obór (oboáre), s. n.1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora. substantiv neutru obor

1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a. substantiv neutru obor

obór (pop.) s. n., pl. oboáre substantiv neutru obor

obòr n. 1. împrejmuire de casă (la țară); 2. împrejmuire de vite; 3. (la orașe) târg de fân și de vite: și măgarul se vinde în oborul armăsarilor PANN. [Serb. OBOR, țarc, curte, bătătură]. substantiv neutru obòr

òbor n. sfoară trecută prin ochiurile năvodului și pe care sunt înșirate mărgele de plumb. [Rus. OBORA, șnur]. substantiv neutru òbor

OBOR2, oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”. substantiv neutru obor

OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. substantiv neutru obor

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur! substantiv neutru măbucurobor

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3). substantiv neutru afiduslaobor

2) obór, a -î́ v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege. verb tranzitiv obor

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti. verb tranzitiv oborî

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi]. verb tranzitiv oborî

oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor). verb tranzitiv oborî

obor'î (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. obor'î, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất verb tranzitiv oborî

OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. verb tranzitiv oborî

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului obor

obor   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obor oborul
plural oboare oboarele
genitiv-dativ singular obor oborului
plural oboare oboarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z