OBNUBILÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A (se) întuneca, a slăbi. [Cf. it., lat. obnubilare, fr. obnubiler]. verb tranzitivobnubila
OBNUBILÁ vb. tr., refl. (despre vedere, memorie etc.) a slăbi; a (se) întuneca. (< fr. obnubiler, lat. obnubilare) verb tranzitivobnubila
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză verb tranzitivobnubila
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. verb tranzitivobnubila
obnubila verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)obnubila | obnubilare | obnubilat | obnubilând | singular | plural | ||
obnubilând | obnubilați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | obnubilez | (să)obnubilez | obnubilam | obnubilai | obnubilasem | |
a II-a (tu) | obnubilezi | (să)obnubilezi | obnubilai | obnubilași | obnubilaseși | ||
a III-a (el, ea) | obnubilează | (să)obnubilai | obnubila | obnubilă | obnubilase | ||
plural | I (noi) | obnubilăm | (să)obnubilăm | obnubilam | obnubilarăm | obnubilaserăm | |
a II-a (voi) | obnubilați | (să)obnubilați | obnubilați | obnubilarăți | obnubilaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | obnubilează | (să)obnubileze | obnubilau | obnubilară | obnubilaseră |