obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă verb tranzitivobloni
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. verb tranzitivobloni
oblonésc v. tr. (d. oblon). Pun obloane: a obloni o fereastră, o ușă. verb tranzitivoblonesc
obloni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)obloni | oblonire | oblonit | oblonind | singular | plural | ||
oblonind | obloniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | oblonesc | (să)oblonesc | obloneam | oblonii | oblonisem | |
a II-a (tu) | oblonești | (să)oblonești | obloneai | obloniși | obloniseși | ||
a III-a (el, ea) | oblonește | (să)obloneai | oblonea | obloni | oblonise | ||
plural | I (noi) | oblonim | (să)oblonim | obloneam | oblonirăm | obloniserăm | |
a II-a (voi) | obloniți | (să)obloniți | obloneați | oblonirăți | obloniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | oblonesc | (să)oblonească | obloneau | obloniră | obloniseră |