www.ReduPedia.ro
Definitie obligare - ce inseamna obligare - Dex Online

obligare definitie

OBLIGÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a obliga. [< obliga]. substantiv feminin obligare

OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga.V. obliga. substantiv feminin obligare

*oblíg, a v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr´un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m´a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg. verb tranzitiv oblig

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger]. verb tranzitiv obliga

OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger) verb tranzitiv obliga

obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f. verb tranzitiv obliga

obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă verb tranzitiv obliga

obligà v. a îndatora. verb tranzitiv obligà

OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. verb tranzitiv obliga

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului obligare

obligare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obligare obligarea
plural obligări obligările
genitiv-dativ singular obligări obligării
plural obligări obligărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z