obligațiune definitie

OBLIGAȚIÚNE s.f. 1. V. obligație. 2. Hârtie de valoare purtătoare de dobândă fixă, care se negociază pe piața capitalului fictiv și care este folosită de stat sau de instituții publice pentru a-și procura mijloace bănești. 3. Hârtie de valoare purtătoare de dobândă fixă sau premiată folosită de instituțiile creditoare pentru a-și procura mijloace bănești din disponibilitățile populației. [Cf. lat. obligatio, fr. obligation]. substantiv femininobligațiune

obligațiúne (hârtie de valoare) (o-bli-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. obligațiúnii; pl. obligațiúni substantiv femininobligațiune

OBLIGAȚIÚNE s. f. elem. obligație (3). substantiv femininobligațiune

*obligațiúne f. (lat. obligátio, -ónis). Datorie, lucru impus de religiune, de lege, de morală: a´mplini obligațiunile de bun cetățean. Îndatorare, motiv de recunoștință: a avea obligațiunĭ față de un amic (și -áție). Com. Titlu de rentă emis de o societate și plătibil la termin. substantiv femininobligațiune

obligați(un)e f. 1. ceeace obligă; 2. motiv de recunoștință; 3. necesitate impusă cuiva; 4. orice îndatorire de plată: 5. titlu de rentă emis de o societate și plătibil la termen. substantiv femininobligațiune

OBLIGAȚIÚNE s. f. v. obligație. substantiv femininobligațiune