obliga definitie
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi substantiv feminin obligă
òbligă f. obligațiune de plată (vorbă ieșită din uz): iacă o obligă din partea mea AL. substantiv feminin òbligă
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. substantiv feminin obligă
*oblíg, a -á v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr´un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m´a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg. verb tranzitiv oblig
OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger]. verb tranzitiv obliga
OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger) verb tranzitiv obliga
obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f. verb tranzitiv obliga
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă verb tranzitiv obliga
obligà v. a îndatora. verb tranzitiv obligà
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. verb tranzitiv obliga
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului obliga
| obliga substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) obliga | obligare | obligat | obligând | singular | plural | ||
| obligând | obligați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | oblig | (să) oblig | obligam | obligai | obligasem | |
| a II-a (tu) | obligi | (să) obligi | obligai | obligași | obligaseși | ||
| a III-a (el, ea) | obligă | (să) obligai | obliga | obligă | obligase | ||
| plural | I (noi) | obligăm | (să) obligăm | obligam | obligarăm | obligaserăm | |
| a II-a (voi) | obligați | (să) obligați | obligați | obligarăți | obligaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | obligă | (să) oblige | obligau | obligară | obligaseră | ||