obligă definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeobligă
- Vezi aici mai multe rimeobligă
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuob
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuobl
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cugă
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuigă
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi substantiv femininobligă
òbligă f. obligațiune de plată (vorbă ieșită din uz): iacă o obligă din partea mea AL. substantiv femininòbligă
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. substantiv femininobligă
*oblíg, a -á v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr´un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m´a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg. verb tranzitivoblig
OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger]. verb tranzitivobliga
OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger) verb tranzitivobliga
obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f. verb tranzitivobliga
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă verb tranzitivobliga
obligà v. a îndatora. verb tranzitivobligà
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. verb tranzitivobliga
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobligă
| obligă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | 'obligă | 'obliga |
| plural | 'obligi | 'obligile | |
| genitiv-dativ | singular | 'obligi | 'obligii |
| plural | 'obligi | 'obligilor | |