OBLICITÁTE s.f. Poziție oblică. ◊ Oblicitatea eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii față de planul ecuatorului ceresc. [Cf. fr. obliquité]. substantiv feminin oblicitate
OBLICITÁTE s. f. însușirea de a fi oblic; poziție oblică. ♦ (astr.) ă eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii, de aproximativ 230 și 27', față de planul ecuatorului ceresc. ◊ (mat.) relație de poziție a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor. (< fr. obliquité) substantiv feminin oblicitate
*oblicitáte f. (d. oblic; lat. obliquitas, -átis. P. formă, cp. cu antichitate). Calitatea de a fi oblic: oblicitatea maĭ mare saŭ maĭ mică a razelor soareluĭ pe pămînt produce anotimpurile. Astr. Oblicitatea eclipticiĭ, unghĭ de vre-o 23°,28' pe care ecliptica-l face cu ecŭatoru. substantiv feminin oblicitate
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții substantiv feminin oblicitate
oblicitate f. pozițiune oblică: oblicitatea eclipticei. substantiv feminin oblicitate
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. substantiv feminin oblicitate
| oblicitate substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | oblicitate | oblicitatea |
| plural | oblicități | oblicitățile | |
| genitiv-dativ | singular | oblicități | oblicității |
| plural | oblicități | oblicităților | |