www.ReduPedia.ro
Definitie oblicit - ce inseamna oblicit - Dex Online

oblicit definitie

OBLICÍT s. f. v. OBLICI. [DLRM] adjectiv oblicit

oblicí (oblicésc, oblicít), vb.1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător). verb tranzitiv oblici

oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă verb tranzitiv oblici

oblicì v. a afla în taină: oblicind despre sosirea boierilor OD. [Slav. OBLIČITI, a arăta]. verb tranzitiv oblicì

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. verb tranzitiv oblici

1) oblicésc v. tr. (vsl. ob-ličiti, a arăta, a acuza, d. ličiti, a anunța). Vechĭ. – Daŭ pe față, vădesc. Înfrunt (Ps. S.). Azĭ. Mold. Trans. Descoper [!] urma, adulmec, daŭ de: porniră unde obliciseră că se țin caiĭ lăsațĭ slobozĭ (Sadov. VR. 1913, 7, 29). V. zăpsesc. verb tranzitiv oblicesc

2) *oblicésc v. intr. (d. oblic; fr. obliquer; lat. obliquare). Arm. Merg oblic, cotesc, ocolesc: a oblici la stînga. verb tranzitiv oblicesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului oblicit

oblicit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oblicit oblicitul oblici oblicita
plural obliciți obliciții oblicite oblicitele
genitiv-dativ singular oblicit oblicitului oblicite oblicitei
plural obliciți obliciților oblicite oblicitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z