obli definitie

óblu (oáblă), adj. – 1. (Înv.) Rotund. – 2. Plan lis. – 3. (Adv.) Direct, drept. Sl. oblu „rotund” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 97), cf. sb., cr. obli „rotund”, pol. obły „rotund”, rus. oblyi „îndesat”. – Der. obleț (var. oblete), s. m. (pește, Alburnus lucidus); obli, vb. (a netezi, a egala; a gelui), unde a intervenit în ultimul sens oblu, s. n. (rindea), cuvînt trans., din germ. Hobel. adjectivoblu

1) óblu n., pl. urĭ și oable (germ. hobel, ceh. hobl, pol. hebel). Trans. Rîndea, gealăŭ. V. oblesc. adjectivoblu

óblu, adv. – Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund„. adjectivoblu

oblu n. Tr. rândea. [Nemț. HOBEL]. adjectivoblu

2) óblu, oáblă adj. (vsl. oblŭ, rătund [!]; rus. 'blyĭ, corpulent). Vechĭ. Rătund. Azĭ. Trans. Mold. Pop. Neted, șes: cîmpie oablă. Drept: linie oablă. Adv. Încet, lin: a merge oblu. adjectivoblu

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble adjectivoblu

oblu a. și adv. 1. drept înainte: a merge oblu; 2. șes: câmpie oablă; 3. binișor: încet, oblu, că mi-i prăvăli AL. [Tras din obli, a da cu oblul, a aplana, de unde oblu, plan]. adjectivoblu

ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. I. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) încet și uniform. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. adjectivoblu