oblanic definitie

oblánic, -áĭnic, -ávnic, V. oglabnic. substantiv neutruoblanic

oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice substantiv neutruoblanic

OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. substantiv neutruoblanic

oglábnic și (o)glámnic n., pl. e (bg. [o- și u-] glavnik, legătoare de gît, pană de căpăstru, d. glavá, cap. V. glavă). Olt. Ban. Trans. Colac de cîrpă pe care femeile și-l pun pe cap cînd duc un vas orĭ un coș. (Se zice și despre un bandaj de pîntece). – Și oblánic, -áĭnic și -ávnic. În Vc. și glávnică, pl. ĭ, și glávie, pl. ăviĭ (bg. glávie, capitel). substantiv neutruoglabnic