oblăduit definitie

oblăduí (-uésc, oblăduít), vb. – A guverna, a administra. Sl. obladovati, din oblasti, obladą (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220), der. din vlasti, vladą, cf. vlădică. – Der. oblăduire, s. f. (guvernare, administrare, regim, autoritate); oblăduitor, s. m. (guvernator, administrator, conducător); oblastie, s. f. (guvern, provincie), din sl. oblasti. Cuvinte înv. verb tranzitivoblădui

oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă verb tranzitivoblădui

oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni]. verb tranzitivoblăduì

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. verb tranzitivoblădui

oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară. verb tranzitivoblăduĭesc