obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe substantiv femininobieluță
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. substantiv femininobieluță
obieluță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obieluță | obieluța |
plural | obieluțe | obieluțele | |
genitiv-dativ | singular | obieluțe | obieluței |
plural | obieluțe | obieluțelor |