obiectivare definitie

OBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) obiectiva și rezultatul ei. ♦ Categorie filozofică și estetică desemnând acțiunea de transformare a forțelor, aptitudinilor, gândirii umane în rezultate cu o existență obiectivă. [< obiectiva]. substantiv femininobiectivare

obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri substantiv femininobiectivare

OBIECTIVÁRE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ◊ acțiunea de transformare a capacităților fizice, intelectuale, volitive ale omului în produse cu existență obiectivă. (< obiectiva) substantiv femininobiectivare

OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. substantiv femininobiectivare

OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér]. verb tranzitivobiectiva

obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză verb tranzitivobiectiva

OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér) verb tranzitivobiectiva

obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie. verb tranzitivobiectivà

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. verb tranzitivobiectiva

*obĭectivéz v. tr. (d. obĭectiv). Rar. Consider ca obiectiv. verb tranzitivobĭectivez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobiectivare

obiectivare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	obiectivare	obiectivarea
nominativ-acuzativ	plural	obiectivări	obiectivările
genitiv-dativ	singular	obiectivări	obiectivării
genitiv-dativ	plural	obiectivări	obiectivărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z