obiectiv definitie

OBIECTÍV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ♦ Ținta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turiști. ♦ (Fig.) Scop, țel, țintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif]. adjectivobiectiv

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus]. adjectivobiectiv

obiectív1 (-biec-) adj. m., pl. obiectívi; f. obiectívă, pl. obiectíve adjectivobiectiv

obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve adjectivobiectiv

*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin [!] care trece lumina în ainte [!] de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv. adjectivobĭectiv

OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus) adjectivobiectiv

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (în opozițiune cu subiectiv): realitate obiectivă. ║ adv. într’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e în afară de subiectul cugetător și observator; 2. lentilă convexă la o lunetă, care e îndreptată asupra obiectului de văzut, în opozițiune cu ocularul; 3. punct spre care se îndreaptă atacul. adjectivobiectiv

OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război, ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. adjectivobiectiv

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobiectiv

obiectiv  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obiectiv obiectivul obiecti obiectiva
plural obiectivi obiectivii obiective obiectivele
genitiv-dativ singular obiectiv obiectivului obiective obiectivei
plural obiectivi obiectivilor obiective obiectivelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z