www.ReduPedia.ro
Definitie obiectare - ce inseamna obiectare - Dex Online

obiectare definitie

OBIECTÁRE s.f. Acțiunea de a obiecta și rezultatul ei; obiecție. [< obiecta]. substantiv feminin obiectare

OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter]. verb tranzitiv obiecta

obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză verb tranzitiv obiecta

OBIECTÁ vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare) verb tranzitiv obiecta

obiectà v. 1. a opune ca obiecțiune: a obiecta motive bune; 2. a imputa: a obiecta cuiva mișelia sa. verb tranzitiv obiectà

OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. verb tranzitiv obiecta

*obĭectéz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V. ob-ĭect). Ripostez cu vorba, opun o vorbă: admis fără să obĭecteze ceva. verb tranzitiv obĭectez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului obiectare

obiectare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obiectare obiectarea
plural obiectări obiectările
genitiv-dativ singular obiectări obiectării
plural obiectări obiectărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z