www.ReduPedia.ro
Definitie obiecta - ce inseamna obiecta - Dex Online

obiecta definitie

OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter]. verb tranzitiv obiecta

obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză verb tranzitiv obiecta

OBIECTÁ vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare) verb tranzitiv obiecta

obiectà v. 1. a opune ca obiecțiune: a obiecta motive bune; 2. a imputa: a obiecta cuiva mișelia sa. verb tranzitiv obiectà

OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. verb tranzitiv obiecta

*obĭectéz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V. ob-ĭect). Ripostez cu vorba, opun o vorbă: admis fără să obĭecteze ceva. verb tranzitiv obĭectez

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului obiecta

obiecta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) obiecta obiectare obiectat obiectând singular plural
obiectând obiectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) obiectez (să) obiectez obiectam obiectai obiectasem
a II-a (tu) obiectezi (să) obiectezi obiectai obiectași obiectaseși
a III-a (el, ea) obiectea (să) obiectai obiecta obiectă obiectase
plural I (noi) obiectăm (să) obiectăm obiectam obiectarăm obiectaserăm
a II-a (voi) obiectați (să) obiectați obiectați obiectarăți obiectaserăți
a III-a (ei, ele) obiectea (să) obiecteze obiectau obiecta obiectaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z