OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă]. substantiv femininobiecționa
obiecționare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obiecționare | obiecționarea |
plural | obiecționări | obiecționările | |
genitiv-dativ | singular | obiecționări | obiecționării |
plural | obiecționări | obiecționărilor |