obiecție definitie

OBIÉCȚIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenții, unei teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. [Gen. -iei, var. obiecțiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare]. substantiv femininobiecție

obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i) substantiv femininobiecție

OBIÉCȚIE s. f. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenții, teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio) substantiv femininobiecție

OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection. substantiv femininobiecție

*obĭecțiúne f. (lat. objéctio, -ónis. V. de- și in-jecțiune, pro-ĭecțiune). Acțiunea de a obĭecta. Vorbe pe care le opuĭ uneĭ afirmațiunĭ, uneĭ presupunerĭ: a nu face nicĭ o obĭecțiune. – Și obĭécție. substantiv femininobĭecțiune

obiecțiune f. dificultate ce se opune unei propuneri sau cereri. substantiv femininobiecțiune