obidit a. tare întristat: cu haine negre și cu fețe obidite OD. adjectivobidit
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi. adjectivobidit
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă verb tranzitivobidi
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. verb tranzitivobidi
obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer [!] tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez. verb tranzitivobidesc
obidit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | obidit | obiditul | obidită | obidita |
plural | obidiți | obidiții | obidite | obiditele | |
genitiv-dativ | singular | obidit | obiditului | obidite | obiditei |
plural | obidiți | obidiților | obidite | obiditelor |