obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri substantiv femininobidire
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. substantiv femininobidire
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă verb tranzitivobidi
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. verb tranzitivobidi
obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer [!] tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez. verb tranzitivobidesc
obidire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obidire | obidirea |
plural | obidiri | obidirile | |
genitiv-dativ | singular | obidiri | obidirii |
plural | obidiri | obidirilor |