obelisc definitie

OBELÍSC s.n. Monument comemorativ sau decorativ, în formă de trunchi de piramidă cu baza pătrată, format în general dintr-un singur bloc de piatră. [> fr. obélisque, cf. gr. obeliskos – frigare]. substantiv neutruobelisc

OBELÍSC s. n. monument comemorativ în formă de trunchi de piramidă cu baza pătrată, monolit. (< fr. obélisque, lat. obeliscus, gr. obeliskos) substantiv neutruobelisc

*obelísc n., pl. urĭ (vgr. obelískos, dim. d. obelós, frigare. V. obol). Un fel de monument al vechilor Egiptenĭ format, de ordinar, dintr´o singură peatră [!] ca un stîlp în patru colțurĭ și maĭ ascuțit cu cît înainta spre vîrf. – Obeliscurile-s acoperite de înscripțiunĭ care pînă azĭ n´aŭ fost descifrate de cît [!] în parte. Originea lor e anterioară timpurilor luĭ Moĭse. Ele ornaŭ intrarea templelor și palatelor și decoraŭ pĭețele publice. Romaniĭ aŭ transportat multe la Roma. Un mare și frumos obelisc se află azĭ în pĭața Concordiiĭ din Paris, adus de la Luqsor (un sat situat pe ruinele vechiĭ Tebe din Egipt) și care datează din timpu luĭ Sesostris. substantiv neutruobelisc

obelísc s. n., pl. obelíscuri substantiv neutruobelisc

obelisc n. piramidă lungă și îngustă, obișnuit dintr’un singur bloc: obeliscul din Luxor. substantiv neutruobelisc

OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. substantiv neutruobelisc