obținut definitie

*obțín și -țíŭ, -út, a -eá și -e v. tr. (lat. ob-tinére, d. tenére, a ținea. – Se conj. ca țin). Capăt, primesc, dobîndesc pin [!] merit orĭ favoare: obțin un premiŭ, obțin ĭertare, pin altoire obținem fructe maĭ bune. adjectivobțin

OBȚÍNE vb. III. tr. A dobândi, a primi; a realiza ceva. [P.i. obțín, conj. -nă. / cf. lat. obtinere, fr. obtenir, după ține]. adjectivobține

obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút adjectivobține

OBȚÍNE vb. III. tr. A dobândi, a primi; a realiza ceva. [P.i. obțín, conj. -nă. / cf. lat. obtinere, fr. obtenir, după ține]. verb tranzitivobține

obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút verb tranzitivobține

OBȚÍNE vb. tr. a dobândi, a primi. ◊ a realiza ceva. (după fr. obtenir, lat. obtinere) verb tranzitivobține

obține v. 1. a căpăta ceeace dorește; 2. a ajunge la un rezultat: această specie de roză se obține prin cultură. verb tranzitivobține

OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). verb tranzitivobține

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobținut

obținut		masculin		feminin
obținut		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	obținut	obținutul	obținută	obținuta
nominativ-acuzativ	plural	obținuți	obținuții	obținute	obținutele
genitiv-dativ	singular	obținut	obținutului	obținute	obținutei
genitiv-dativ	plural	obținuți	obținuților	obținute	obținutelor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z