obști definitie

credit rapid online ifn

óbște (óbști), s. f.1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti.Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin. substantiv femininobște

óbște și derivatele, grafie slavonească îld. opște, cum pronunță Românu, care nu admite grupa bș, bs. Dacă scriem absolut, respectăm grafia latină. Dar chear [!] Romaniĭ pronunțaŭ apsolutus și scriaŭ absolutus p. că e un cuv. compus din ab și solutus. În colo, scriaŭ scripsí, scriseĭ, de la scríbo, scriŭ. substantiv femininobște

credit rapid online ifn

óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști substantiv femininobște

obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate]. substantiv femininobște

ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] -Din sl. obĭštije. substantiv femininobște

de óbște (înv., pop.) loc. adv. substantiv feminindeobște

îndeóbște adv. Se scrie și așa îld. în de obște, în general. substantiv femininîndeobște

obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 obșteáscă verb tranzitivobști

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC. verb tranzitivobștì

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște. verb tranzitivobști

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiobști

obști   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)obști obștire obștit obștind singular plural
obștind obștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) obștesc (să)obștesc obșteam obștii obștisem
a II-a (tu) obștești (să)obștești obșteai obștiși obștiseși
a III-a (el, ea) obștește (să)obșteai obștea obști obștise
plural I (noi) obștim (să)obștim obșteam obștirăm obștiserăm
a II-a (voi) obștiți (să)obștiți obșteați obștirăți obștiserăți
a III-a (ei, ele) obștesc (să)obștească obșteau obști obștiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z