obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști adjectivobștesc
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. adjectivobștesc
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă verb tranzitivobști
obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC. verb tranzitivobștì
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște. verb tranzitivobști
obștesc | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | obștesc | obștescul | obștească | obșteasca |
plural | obștești | obșteștii | obștești | obșteștile | |
genitiv-dativ | singular | obștesc | obștescului | obștești | obșteștii |
plural | obștești | obșteștilor | obștești | obșteștilor |