obștejítie1 f. (vsl. obištežitiĭe, adică „viață în opște”. V. jitie). L. V. Cenobiu. substantiv femininobștejitie
obștejitie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obștejitie | obștejitia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | obștejitii | obștejitiei |
plural | — | — |