obî́rcuĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. *o-brŭkati = *brŭkati. V. bîrcîĭ). Buc. Horhăĭ, bojbăĭ, rătăcesc pe drum neștiut orĭ pin [!] întuneric. – Și orbî́cîĭ (Olt. ArhO. 1928, 157), (h)orbócăĭ, (h)orbắcăĭ (Munt.), obercăĭ saŭ -ĭésc, orbecăĭesc (Cant.) și urbúguĭ (Serbia). Forma a orbecá (oarbec saŭ orbec), dată de uniĭ, îmi pare fabricată ca să susțină etim. orb. V. díbuĭ. temporarobîrcuĭ