!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă verbobârși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). verbobârși
obîrșésc v. tr. (vsl. obrŭšati, din *obvrŭšati, V. obîrșie, săvîrșesc). Vechĭ. Sfîrșesc, termin: moartea multe lucrurĭ taĭe și să se obîrșească nu lasă (Cost. 1, 249 și 252; N. Cost. 2, 487). verbobîrșesc
obârșire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obârșire | obârșirea |
plural | obârșiri | obârșirile | |
genitiv-dativ | singular | obârșiri | obârșirii |
plural | obârșiri | obârșirilor |