obârșie definitie

obîrșíe (-íi), s. f. – 1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, proveniență. Sl. obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „pădure montană”. – Der. obîrși, vb. (a termina, a sfîrși), din sl. obrušati; obîrșenie, s. f. (sfîrșit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”. substantiv femininobîrșie

obî́rșie f. (vsl. obrŭšĭ, obrŭhŭ, din *obvrŭhŭ, partea de sus, înălțime, d. vrŭhŭ, vîrf. V. obîrșesc). Vechĭ. Sfîrșit, scop. Azĭ. Izvor: obîrșia unuĭ rîŭ. Fig. Origine. – Fals azĭ -rșíe. V. purces. substantiv femininobîrșie

obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-) substantiv femininobârșie

obârșie f. 1. izvorul unei ape în munți sau dealuri: obârșia râului; 2. șes ce se înalță dintr’o vale pe nesimțite: obârșia munților; 3. fig. origină, naștere: unde ți-e dovada de ’nalta obârșie ? AL. [Slav. OBRŬȘĬ, partea de sus, înălțime]. substantiv femininobârșie

OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. substantiv femininobârșie