!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă verbobârși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). verbobârși
obîrșésc v. tr. (vsl. obrŭšati, din *obvrŭšati, V. obîrșie, săvîrșesc). Vechĭ. Sfîrșesc, termin: moartea multe lucrurĭ taĭe și să se obîrșească nu lasă (Cost. 1, 249 și 252; N. Cost. 2, 487). verbobîrșesc
obârși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)obârși | obârșire | obârșit | obârșind | singular | plural | ||
obârșind | obârșiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | obârșesc | (să)obârșesc | obârșeam | obârșii | obârșisem | |
a II-a (tu) | obârșești | (să)obârșești | obârșeai | obârșiși | obârșiseși | ||
a III-a (el, ea) | obârșește | (să)obârșeai | obârșea | obârși | obârșise | ||
plural | I (noi) | obârșim | (să)obârșim | obârșeam | obârșirăm | obârșiserăm | |
a II-a (voi) | obârșiți | (să)obârșiți | obârșeați | obârșirăți | obârșiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | obârșesc | (să)obârșească | obârșeau | obârșiră | obârșiseră |