oaspe definitie

OÁSPE s. m. v. oaspete. substantiv masculinoaspe

oáspe (-péți), s. m. – 1. Persoană care primește găzduire. – 2. Musafir. – Var. oaspete. Mr. oaspe, megl. oaspiț. Lat. hospĕs, pl. hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197), cf. it., prov. oste, v. fr. ost (fr. hôte), sp. huésped, port. hospede. Pentru dubla der. oaspe și oaspete, cf. om și sp. sierpe și serpiente. Der. ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a petrece), mr. ospetu, ospetare, care ar putea proveni de asemenea din lat. hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin); cf. alb. špëtoń „a salva” (Philippide, II, 644); ospătat, s. m. (birtaș, hangiu); ospătătoare, s. f. (înv., hangiță); ospătător, s. m. (hangiu, birtaș); ospătărie, s. f. (cîrciumă, birt); ospătos, adj. (primitor); ospătăreț, adj. (primitor); prospăta (var. împrospăta), vb. (Trans., a invita), pare o confuzie locală a lui ospăta cu proaspăt, cf. prospătură „mîncare proaspătă” (după Pușcariu, Dacor., III, 685 și REW 4199, din lat. perhospĭtāre; după Graur, BL, V, 101 din pre și ospăta). – Cf. ospăț. substantiv masculinoaspe

oáspe (oa dift.) m. fără pl. (din nom. lat. hóspes. Cp. cu jude, rece, șerpe). Rar. Oaspete. substantiv masculinoaspe

oaspe(te) m. 1. cel primit cu bunăvoință în casa cuiva: 2. cel ce primește bucuros pe un străin; 3. fig. străin, trecător: rândunelele sunt oaspeți de primăvară; 4. cel invitat la masă. [Lat. HOSPES, HOSPITEM]. substantiv masculinoaspete