www.ReduPedia.ro
Definitie oare - ce inseamna oare - Dex Online

oare definitie

1) oáră f., pl. orĭ (lat. hôra, d. vgr. óra, it. pv. ora, fr. heure, sp. pg. hore. V. oră). Dată (ca termin care formează adverbe de timp și de repetițiune): întîĭa oară, a doŭa oară, de doŭă orĭ (nu o dată), de multe orĭ, adese-orĭ, une-orĭ, rare-orĭ, orĭ de cîte orĭ. – În Munt. est oare: a doŭa oare. invariabil oară

oare și (vechĭ) váre conj. interogativă (lat. *volet, cl. vult, vrea, de unde s´a făcut *voare, apoĭ oare, ca oĭ face din voĭ face, ĭar pe de altă parte *voare s´a prefăcut în vare ca afară din afoară din cauza labialeĭ. V. orĭ și voĭ 2). El e oare? Oare el e? Se poate să fie el? Nu știŭ bine dacă e el orĭ altu). – Ajută la formarea unor pron. și adv. cărora le dă un înț. indefinit: oare-care, oare-cine, oare-cînd, oare-cum. De oare ce, de vreme ce, odată ce, fiind-că, din pricină că, căcĭ: de oare ce ploŭă, rămînem acasă; gheața se topește, de oare ce e cald. invariabil oare

oáre adv. invariabil oare

oare f. pl. păsări de curte: oare, rațe, gâște, din drum până strâng PANN. [Cf. lat. ALAE, aripate]. invariabil oare

oáre adv. – Servește pentru a întări interogația: atunci, așadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogație, se preferă acum în alternanță ori... ori (sau... sau) și se pare să se nuanțeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, servește pentru a întări interogația; poate, întîmplător; măcar, cel puțin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 și Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orișicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(și)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(și)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(și)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(și)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(și)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(și)unde, adv. (în orice loc). Nuanțele indicate nu sînt perfect delimitate; oareși- este ceva mai rar decît oriși-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) și rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408). invariabil oare

oare adv. 1. exprimă o întrebare îndoelnică: va veni oare ? 2. intră în compozițiunea unor adverbe și pronume, dându-le un sens indefinit: oarecând, odinioară; oarecare, ceva; oarecine, cineva; oarecum, întru câtva. [V. oară]. V. ori. invariabil oare

OÁRE adv. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă?Lat. volet. Cf. alb. vallë. invariabil oare

oare-cé pron indefinit n. Vechĭ. Ceva. Adv. Cît-va, puțin: hărățindu-se oare-ce, aŭ dat dos (Let. 2, 221). invariabil oarece

*oáre ce adv. + pr. ( ~ vrea?) invariabil oarece

oare-cúm adv. indefinit. Întru cît-va, într´un mod oare-care: el se temea oare-cum să nu cadă. invariabil oarecum

*oáre cât adv. + adv. ( ~ costă?) invariabil oarecât

*oáre cum adv. + adv. ( ~ îl cheamă?) invariabil oarecum

oare-cíne, pron. indefinit uzitat fără subst. Vechĭ. Cineva, orĭ-care ar fi, oare-care: a venit oare-cine, un oare-cine. invariabil oarecine

oare-cî́nd adv. indefinit. Vechĭ. Cînd-va, odinioară, odată, într´un timp oare-care: aprodu era oare-cînd curtean la divanu domnesc. invariabil oarecînd

oare-únde adv. Vechĭ. Undeva. invariabil oareunde

*oáre cáre adv. + pr. ( ~ dintre ei știe?) invariabil oarecare

*oáre când adv. + adv. ( ~ vom afla?) invariabil oarecând

*oáre céva adv. + pr. ( ~ de aici l-ar interesa?) invariabil oareceva

*oáre cíne adv. + pr. ( ~ știe?) invariabil oarecine

*oáre únde adv. + adv. ( ~ o fi?) invariabil oareunde

oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care. invariabil oarecare

2) oáră (oa dift.) f., pl. e (poate d. lat. ovarius, „păzitor de oŭă, de găinĭ”, considerat și ca adj. „de oŭă”, al căruĭ pl. ovaria a ajunsînsemne „păsărĭ domestice, găinĭ”). Vest. Pop. Pasăre domestică, maĭ ales găină: curtea plină de oare, gîște, rațe. – Și hoară (vest). Și oratăniĭ (Olt.) și (h)orăténiĭ (sud), angăriĭ, galițe. V. gobaĭe. substantiv feminin oară

oáră, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Sens atestat în Trans., Banat, Maram. și nordul Mold. – Lat. hora < rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER). substantiv feminin oară

OÁRĂ2 oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”. substantiv feminin oară

oáră (oáre), s. f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puțin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) și încă și mai puțin cea din lat. ala (Tiktin). Se folosește mai ales la pl.Der. orătanie (var. orătenie), s. f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură). substantiv feminin oară

!întấia dátă/întấia oáră//(pop.) întấiași dátă loc. adv. substantiv feminin întâiadată

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului oare

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z