oárdă, V. urdie. substantiv femininoardă
urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă. substantiv femininurdie
OÁRDĂ s. f. v. hoardă. substantiv femininoardă
HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc; p. ext. armată cotropitoare. [Var.: hórdă, oárdă s. f.] – Din pol. horda, rus. orda. substantiv femininhoardă
HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. V. trib. Hîrtii boțite, cîrpe, linguri, cioburi de străchini, bucăți de mămăligă și de pîne, ca la plecarea unei hoarde. SADOVEANU, O. VI 271. Hoarda Buceagului se mișca la porunca lui ca un singur om. id. ib. VII 25. 2. Ceată, bandă de oameni (înarmați) care pradă și pustiesc; armată cotropitoare. – Variantă: oárdă (ALECSANDRI, P. II 14, NEGRUZZI, S. I 272) s. f. substantiv femininhoardă
oardă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | oardă | oarda |
plural | oarde | oardele | |
genitiv-dativ | singular | oarde | oardei |
plural | oarde | oardelor |