năstăví (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năstăvésc, imperf. 3 sg. năstăveá; conj. prez. 3 să năstăveáscă verb tranzitivnăstăvi
NĂSTĂVÍ, năstăvesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A conduce, a îndruma, a sfătui, a povățui. – Din sl. nastaviti. verb tranzitivnăstăvi
năstăvésc v. tr. (vsl. nastaviti, a duce, a institui, d. nastavŭ, instituțiune. V. năstav, stăvesc). Vechĭ. Conduc, arăt drumu. Îndemn, îmboldesc, inspir. verb tranzitivnăstăvesc
năstăvire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | năstăvire | năstăvirea |
plural | năstăviri | năstăvirile | |
genitiv-dativ | singular | năstăviri | năstăvirii |
plural | năstăviri | năstăvirilor |