NĂPĂSTUÍT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este nedreptățit, căruia i se face un rău; asuprit, oprimat. ♦ Defăimat, calomniat. – V. năpăstui. adjectivnăpăstuit
năpăstuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiésc, imperf. 3 sg. năpăstuiá; conj. prez. 3 să năpăstuiáscă verb tranzitivnăpăstui
năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste]. verb tranzitivnăpăstuì
NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă. verb tranzitivnăpăstui
năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept. verb tranzitivnăpăstuĭesc
năpăstuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | năpăstuit | năpăstuitul | năpăstuită | năpăstuita |
plural | năpăstuiți | năpăstuiții | năpăstuite | năpăstuitele | |
genitiv-dativ | singular | năpăstuit | năpăstuitului | năpăstuite | năpăstuitei |
plural | năpăstuiți | năpăstuiților | năpăstuite | năpăstuitelor |