nuanța definitie

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe substantiv femininnuanță

nuanță f. 1. grad de intensitate a unei colori; 2. diferență foarte ușoară; 3. fig. delicateță a limbei. substantiv femininnuanță

NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance]. substantiv femininnuanță

NUANȚĂ vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer) substantiv femininnuanță

NUÁNȚĂ s. f. 1. fiecare dintre varietățile unei culori. 2. (fig.) diferență ușoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de același gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, notă particulară; conotație. (< fr. nuance) substantiv femininnuanță

nuánță (nuánțe), s. f. – Varietate cromatică. Fr. nuance.Der. nuanța, vb. (a da nuanță), din fr. nuancer. substantiv femininnuanță

nuánță f., pl. e (fr. nuance, d. nuer = nuancer, a nuanța, d. nue = nuage, nour). Fel de coloare, diferență între gradele uneĭ colorĭ: roșiaticu e o nuanță de roș, verzuĭu una de verde. Fig. Slabă diferență: nuanță între opțiunĭ. Muz. Grad de forță saŭ de dulceață a sunetelor. substantiv femininnuanță

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance. substantiv femininnuanță

NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer]. verb tranzitivnuanța

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză verb tranzitivnuanța

nuanțà v. 1. a dispune colorile după nuanțe; 2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe. verb tranzitivnuanțà

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer. verb tranzitivnuanța

nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările. verb tranzitivnuanțez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluinuanța

nuanța   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)nuanța nuanțare nuanțat nuanțând singular plural
nuanțând nuanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) nuanțez (să)nuanțez nuanțam nuanțai nuanțasem
a II-a (tu) nuanțezi (să)nuanțezi nuanțai nuanțași nuanțaseși
a III-a (el, ea) nuanțea (să)nuanțai nuanța nuanță nuanțase
plural I (noi) nuanțăm (să)nuanțăm nuanțam nuanțarăm nuanțaserăm
a II-a (voi) nuanțați (să)nuanțați nuanțați nuanțarăți nuanțaserăți
a III-a (ei, ele) nuanțea (să)nuanțeze nuanțau nuanța nuanțaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z