NOTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica]. substantiv femininnotificare
NOTIFICÁRE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica) substantiv femininnotificare
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri substantiv femininnotificare
notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică. substantiv femininnotificare
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. substantiv femininnotificare
* notífic, a -á v. tr. (lat. notifico, -áre, d. notus, cunoscut, și fácere, a face). Fac cunoscut, comunic formal: i s’a notificat că congediu ĭ-a expirat. verb tranzitivnotific
NOTIFICÁ vb. tr. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare. (< fr. notifier, lat. notificare) verb tranzitivnotifica
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică verb tranzitivnotifica
NOTIFICÁ vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notífic, 3,6 -că. / < it., lat. notificare]. verb tranzitivnotifica
NOTIFICÁ, notific, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. verb tranzitivnotifica
notificare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | notificare | notificarea |
plural | notificări | notificările | |
genitiv-dativ | singular | notificări | notificării |
plural | notificări | notificărilor |