NOTÁR s. m. 1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice. 2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane. 3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 4. secretar al primăriei în comunele rurale. (< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar) substantiv masculinnotar
NOTÁR s.m. 1. Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 2. (În trecut) Secretar al primăriei în comunele rurale. [< germ. Notar, cf. fr. notaire]. substantiv masculinnotar
* notár m. (lat. notarius, care ĭa note, secretar). Funcționar public care primește și redactează contractele, testamentele și alte acte pe care le autentifică. Notar rural, secretar comunal rural. substantiv masculinnotar
notár s. m., pl. notári substantiv masculinnotar
notar m. funcționar public care primește și redactează acte de vânzare, contracte, testamente, etc. substantiv masculinnotar
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. substantiv masculinnotar
notar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | notar | notarul |
plural | notari | notarii | |
genitiv-dativ | singular | notar | notarului |
plural | notari | notarilor |