notă definitie

NÓTĂ s.f. 1. Scurtă însemnare scrisă; însemnare, indicație, comentariu, remarcă (în scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ◊ A fi în notă = a se potrivi unei situații. 3. Element component caracteristic al unei noțiuni. 4. Calificativ (exprimat în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Înscris care cuprinde indicarea sumelor (și calculul lor) pe care trebuie să le achite cineva; socoteală. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forța nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota]. substantiv feminin notă

NÓTĂ s. f. 1. scurtă însemnare scrisă; indicație, comentariu, remarcă (în scris). ◊ articol publicistic de proporții reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ♦ a fi în ~ = a se potrivi unei situații; a forța ă = a exagera. 3. element component caracteristic unei noțiuni. 4. calificativ (în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. înscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie să le achite cineva. 7. semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale; sunetul corespunzător. (< fr. note, it., lat. nota) substantiv feminin notă

NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Cape note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. substantiv feminin notă

nótă (nóte), s. f. – Însemnare; evaluare a rezultatelor școlare; vază. Fr. note.Der. notar, s. m. (scrib; secretar de municipiu sau de primărie), din germ. Notar; notărie, s. f. (secretariat; notariat); nota, vb., din fr. notifier; notiță, s. f. (însemnare, schiță; articolaș); notoriu, adj., din fr. notoire; notorietate, s. f., din fr. notoriété; noțiune, s. f., din fr. notion. substantiv feminin notă

nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n. substantiv feminin notă

* nótă f., pl. e (lat. nota, notă, semn, d. nóscere, a cunoaște). Însemnare, rezumat al unuĭ discurs, al uneĭ scrierĭ: a lua notă despre ceva în carnet. Observațiune scrisă: notă de consultat. Explicațiune pe scurt a unuĭ pasagiŭ dintr’o carte: a pune note în josu uneĭ paginĭ (V. remarcă). Cont, socoteală de plătit: nota de la oțel. Scurtă observațiune pin care apreciezĭ purtarea cuĭva. Clipă care arată valoarea uneĭ lucrărĭ saŭ știința unuĭ elev: acest elev are note bune. Scrisoare pin care un guvern comunică ceva reprezentantuluĭ eĭ din străinătate: notă diplomatică. Semn muzical care reprezentă înălțimea și durata unuĭ sunet. Sunetu reprezentat de această notă (V. gamă). A fi în notă, a cînta exact. Fig. A schimba nota, a schimba vorba (procedura). substantiv feminin notă

notă f. 1. semn pe o hârtie sau carte: notă cu creionul; 2. explicațiune sumară a unui pasaj: citiți textul și notele acestei cărți; 3. sumarul unei scrieri, al unui discurs: trebue să știi a lua note; 4. memoriul unui comerciant: am achitat nota trimisă; 5. însemnarea gradului de merit al școlarilor: a obținut note bune; 6. comunicațiune scrisă de caracter oficial: notă diplomatică; 7. pl. caractere de muzică reprezentând sunetele și durata lor: sunt șapte forme și șapte nume de note. substantiv feminin notă

NOTA DOI duplă, ghebos, nouă cu talpă. substantiv feminin notadoi

NOTA OPT colac, optar, sfânt, trei cu geamuri. substantiv feminin notaopt

NOTA UNU baston, chibrit, toiagul lui Moise. substantiv feminin notaunu

NOTA ȘASE nouă cu coada-n sus, nouă-ntors, umflat. substantiv feminin notașase

*nóta béne (lat.) loc. vb. imper., s. n.; abr. N.B. substantiv feminin notabene

BLUE NOTE s.n. pl. (Muz.) Treptele a 3-a și a 7-a ale gamei majore, care în stilul „blues” apar adesea coborâte cu un semiton, atribuind astfel scării muzicale o insolită dualitate modală major-minoră. [< americ. blue notes]. substantiv feminin bluenote

NÓTA BÉNE (abr. N. B.) s. m. expresie spre a semnala cititorilor o informație, o precizare suplimentară. (< lat. nota bene, notează bine!) substantiv feminin notabene

NOTÁ BÉNE loc. vb. impers., s. n. Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. [abr.: N.B.] – Din lat. nota bene. substantiv feminin notabene

NOTÁ BÉNE loc. vb. impers., s. n. Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar, [abr.: N.B.] – Din lat. nota bene. substantiv feminin notabene

NOTA CINCI barieră, chintă, chita golanului, hotar, ținta golanului. substantiv feminin notacinci

a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului. substantiv feminin aciupilanotadeplată

notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză verb tranzitiv nota

notà v. 1. a face o notă: notează acest pasaj; 2. a observa: notați bine aceasta; 3. a însemna într’un mod nefavorabil: l´am notat. verb tranzitiv notà

NOTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare]. verb tranzitiv nota

NOTÁ vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr. noter, lat. notare) verb tranzitiv nota

2) înót, a v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer.Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin [!] mișcarea mînilor [!] și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă. verb tranzitiv înot

NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. verb tranzitiv nota

* notéz v. tr. (lat. notare, d. notum, noscere, a cunoaște). Însemn, ĭaŭ notă: a nota un vers, un pasagiŭ. Însemn defavorabil: te-a notat. Observ, ĭaŭ sama: notațĭ bine asta ! verb tranzitiv notez

* nóta-béne, cuv. latine și italiene care însemnează „notează (observă, ĭa sama) bine” și care se pun ca să atragă atențiunea cititoruluĭ. Se scrie, de ordinar, pe scurt N.B. verb tranzitiv notabene

nota-bene n. («observă bine!») observațiune spre a atrage atențiunea cititorului; se scrie obișnuit prescurtat: N. B. verb tranzitiv notabene

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului notă

notă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular no nota
plural note notele
genitiv-dativ singular note notei
plural note notelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z