nor definitie

nor (nóri), s. m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar.Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Pușcariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenței lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s. f. (oaie cu lînă gri). substantiv masculinnor

nor s. m., pl. nori substantiv masculinnor

nor (vest) și nour (est) m. (lat. núbilum [rudă cu nébula, negură], de unde s’a făcut ◊ nuer, vrom. Banat. Oaș núăr, núor, nóor, apoĭ nóur și nor; it. nuvolo, pv. nivol, cat. nuvol; sp. nube și pg. nuvem, d. lat. nubes, nor. În Ban. și núŭăr, núhăr, nuvăr ca mădúŭă, mădúhă, mădúvă. Cp. și cu bour). Grămadă de negură care plutește în aer și, de multe orĭ, produce ploaĭe. Ceĭa ce seamănă a nor: un nour de fum, de colb. Fig. Turburare, întrisitare care se observă pe față: un nour de tristeță se răspîndi pe fața luĭ. Ceĭa ce turbură seninătatea: fericire fără nourĭ. substantiv masculinnor

nor m. 1. massă de aburi suspendați în atmosferă: cerul e plin de nori; 2. ceeace seamănă unui nor: nori de fum, de praf; 3. fig. întuneric, întristare: un nor îi acoperì fața. [Vechiu-rom. nuăr, Mold. nour = lat. NUBILUM]. substantiv masculinnor

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. substantiv masculinnor

noră f. soția fiului. [Dial. nor = lat. NURUS]. substantiv masculinnoră

cu capul în nori expr. distrat, neatent. substantiv masculincucapulînnori

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată. substantiv masculinafipicatdincer

a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare. substantiv masculinaumblacucapulînnori

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluinor

nor  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nor norul
plural nori norii
genitiv-dativ singular nor norului
plural nori norilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z