nobilime definitie

NOBILÍME s.f. Totalitatea nobililor; boierime. [< nobil + -ime]. substantiv femininnobilime

NOBILÍME s. f. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe. (< nobil + -ime) substantiv femininnobilime

* nobilíme f. (d. nobil și suf. -ime). Clasa nobililor, boĭerime. substantiv femininnobilime

nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii substantiv femininnobilime

nobilime f. toți nobilii unui Stat. substantiv femininnobilime

NOBILÍME s. f. (În Evul Mediu, iar în unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială privilegiată, constituită din posesorii de feude și de titluri ereditare; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime. substantiv femininnobilime