nituíre s. f., g.-d. art. nituírii; pl. nituíri substantiv femininnituire
NITUÍRE, nituiri, s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei; nituit1, nituitură. [Pr.: -tu-i-] – V. nitui. substantiv femininnituire
nituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiésc, imperf. 3 sg. nituiá; conj. prez. 3 să nituiáscă verb tranzitivnitui
nituì v. a turti vârful unui cuiu pe cealaltă parte a obiectului în care se bate. [V. nit]. verb tranzitivnituì
NITUÍ, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit1 după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor1. – Nit1 + suf. -ui. verb tranzitivnitui
nituĭésc v. tr. (d. nit). Fixez pin niturĭ. verb tranzitivnituĭesc
nituire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nituire | nituirea |
plural | nituiri | nituirile | |
genitiv-dativ | singular | nituiri | nituirii |
plural | nituiri | nituirilor |