NITRÚRĂ s. f. azotură. (< fr. nitrure) substantiv femininnitrură
NITRURÁ vb. I. tr. A trata termochimic anumite oțeluri pentru a le mări duritatea la suprafață prin încălzire într-o atmosferă de amoniac, urmată de o răcire lentă. [< fr. nitrurer]. verb tranzitivnitrura
NITRURÁ vb. tr. a trata termochimic anumite oțeluri pentru a le mări duritatea la suprafață, prin încălzire într-o atmosferă de amoniac, urmată de o răcire lentă. (< fr. nitrurer) verb tranzitivnitrura
nitrurá (a ~) (ni-tru-) vb., ind. prez. 3 nitrureáză verb tranzitivnitrura
NITRURÁ, nitrurez, vb. I. Tranz. A trata termochimic anumite oțeluri pentru a le mări duritatea la suprafață, prin încălzirea lor într-o atmosferă de amoniac și prin răcire lentă. – Din fr. nitrurer. verb tranzitivnitrura
nitrură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nitrură | nitrura |
plural | nitruri | nitrurile | |
genitiv-dativ | singular | nitruri | nitrurii |
plural | nitruri | nitrurilor |