neobișnuínță (eo 2 sil.) f., pl. e. Lipsă de obișnuință. substantiv femininneobișnuință
neobișnuință f. lipsă de deprindere. substantiv femininneobișnuință
NEOBIȘNUÍNȚĂ s. f. Faptul de a nu fi obișnuit cu ceva; lipsă de obișnuință. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + obișnuință. substantiv femininneobișnuință
neobișnuință | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | neobișnuință | neobișnuința |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | neobișnuințe | neobișnuinței |
plural | — | — |