NEMÉTE s. m. v. nămete. substantiv masculinnemete
năméte și neméte m. (vsl. nametŭ, cort [a căruĭ formă e ca a troĭanuluĭ], nametati, a zăcea; bg. námet, troĭan; ceh. namet, cort. V. omăt). Vest. Troĭan: nămețĭ (sau omețĭ) de zăpadă. Fig. Colos: un nemete de erudițiune. substantiv masculinnămete
neméte V. nămete. substantiv masculinnemete
nemète m. 1. grămadă de zăpadă strânsă de vânt; 2. fig. colos: un nemete de erudițiune OD. [Și nămet = serb. NAMET (din slav. NAMETATI, a arunca; v. zăpadă)]. substantiv masculinnemète
nemete substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nemete | nemetele |
plural | nemeți | nemeții | |
genitiv-dativ | singular | nemete | nemetelui |
plural | nemeți | nemeților |