NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare]. adjectivnega
2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis. verb tranzitivneg
NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare]. verb tranzitivnega
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare) verb tranzitivnega
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj. verb tranzitivnega
negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágă verb tranzitivnega
negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa. verb tranzitivnegà
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare. verb tranzitivnega
negat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | negat | negatul | negată | negata |
plural | negați | negații | negate | negatele | |
genitiv-dativ | singular | negat | negatului | negate | negatei |
plural | negați | negaților | negate | negatelor |