NEFONDÁRE s. f. v. NETEMEINICIE. Lipsă de temeinicie; spec. viciu al unei hotărâri date de un organ de jurisdicție, care constă fie în greșita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie sau în nefondarea ei pe un articol de lege. [DEX '98] substantiv femininnefondare
nefondare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nefondare | nefondarea |
plural | nefondări | nefondările | |
genitiv-dativ | singular | nefondări | nefondării |
plural | nefondări | nefondărilor |