nectar definitie

NECTÁR s.n. 1. Băutură a zeilor despre care se spunea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. (Bot.) Suc dulce secretat de unele glande ale florilor. [< lat., gr. nectar, cf. fr. nectar]. substantiv neutrunectar

NECTÁR s. n. 1. (mit. gr.) băutură a zeilor, despre care se credea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. suc dulce secretat de unele glande ale florilor. 3. (fig.) băutură fermentată; licoare. (< fr., lat. nectar, gr. nektar, germ. Nektar) substantiv neutrunectar

!nectár s. n., (băuturi) pl. nectáruri/nectare substantiv neutrunectar

nectar n. 1. Mit. băutură rezervată zeilor; 2. fig. băutură foarte plăcută. substantiv neutrunectar

nectár n., pl. urĭ (lat. néctar, néctaris, vgr. néktar). Mit. Băutura zeilor (V. ambrozie). Fig. Băutură delicioasă, maĭ ales vorbind de vin. substantiv neutrunectar

NECTÁR, (3) nectaruri, s. n. 1. Lichid secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor care îi făcea nemuritori pe cei ce o gustau. ♦ P. ext. Băutură minunată, delicioasă. 3. Băutură preparată pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. [Pl. (3) și: nectare] – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar. substantiv neutrunectar